Povestea vinului spumos

cava_vie_2

Îți mai amintești când ai gustat ultima dată un vin spumant de calitate? Ți-a rămas gândul la aroma lui?

Dar bulele? Bulele ce se înșiră ca un pumn de diamante atunci când paharul se umple …

Senzația de bine de după prima înghițitură, prospețimea sinceră din licoarea albă sau roze?

În orice caz, rece. Vie. Specială …

# 1969 – începutul

Cam asta trebuie să fi simțit și primii clienți ai Cavei CAN PAIXANO. Se întâmpla undeva prin 1969, la inițiativa domnului Antoni Torras Rafi. Moștenise tainele făuririi cavei de calitate din familie și și-a spus că e momentul să afle toată lumea despre cât de bun este vinul spumant produs la o aruncătură de băț de Barcelona. În Alt Penedes mai exact, o regiune aflată pe o limbă de pământ parcă destinată creșterii viilor: ierni ușoare, veri călduroase și uscate, dar netezite de briza mării Mediterane, aflate la doar 300 de metri distanță.

Evident, mai întâi au aflat spaniolii.  Vestea s-a dus rapid în țară și mulți curioși au venit la fața locului pentru a afla secretul.

Sampanie – Vin spumos – Vin spumant

Secretul?

Să fi fost pământul? Să fi fost rețeta? Strugurii?

Răspunsul corect s-a stabilit ulterior: câte puțin din fiecare. Zona bogată în precipitații a hrănit solul de-a lungul timpului, iar de aici a rezultat un amestec perfect pentru cultivarea strugurilor. Alt Penedes e recunoscută și astăzi drept zona cu cel mai mare procentaj de calcar și de alte materiale organice, proprietăți ideale pentru soiurile de vin necesare unei cava de calitate.

# Strugurii, căci despre ei este vorba

Xarel.lo, Macabeo și Parellada. Sună ca “paella” ori “la Rambla”, că tot veni vorba de Barcelona, dar sunt mai mult decât atât. Sunt, practic, ingredientele, sursa primară a vinului spumant spaniol.

Hrana vie a cavei.

Reluăm. Xarel.lo, Macabeo și Parellada. Sau invers, nu contează. Ceea ce contează e faptul că Alt Panedes e recunoscută deja drept regiunea numărul unu în Spania în ceea ce privește calitatea acestor soiuri de struguri.

Din îmbinarea lor aproape științifică se produce vinul spumant. Simplu spus, fără dubii, dar acesta e adevărul.

Un enunț care își scrie povestea cu fiecare sticlă de cava deschisă.

O poveste care are deja 45 de ani. Sau de file, depinde cum privești lucrurile.

Și milioane de oameni mulțumiți.

Sampanie – Vin spumos – Vin spumant

cava_sediu

# O afacere de familie

Te întrebam la început dacă îți mai amintești când ai băut ultima oară un vin spumant de calitate. Dacă aroma lui îți (mai) spune ceva … În fine, mai ai timp să te gândești.

Înte timp, îți mai spun câteva lucruri. Ca să înțelegi.

Can Paixano s-a născut în familie, pentru familie. Nu e o afacere ca oricare alta. Profitul imediat în detrimentul calității n-a fost niciodată rețeta noastră de succes.

Dimpotrivă!

Suntem deja la a doua generație care se ocupă de business-ul gândit de Antoni Torras Rafi. Rețeta e aceeași, pasiunea –asemenea. Atunci când faci un lucru cu sufletul, n-are cum să nu aibă succes.

Începând de la culesul strugurilor – operațiune manuală – continuând cu metoda tradițională de producere a cavei, totul înseamnă calitate.

Păstrarea vinul spumant în pivniță, timp de 9 luni, e o altă garanție a lucrului bine făcut.

Tradiție, caracter și calitate. Trei ingrediente sau trei motive suficient de convingătoare pentru ca povestea să meargă mai departe.

# Prieteni, nu clienți

Probabil că succesul fiecărui produs stă în numărul de cumpărători al acestuia. Noi nu am urmărit cu obstinență asta. Pentru noi, e important ca profitul să vină natural, organic, nu ca o ploaie răzleață de vară.

Sampanie – Vin spumos – Vin spumant

De aceea, am căutat mereu să creăm relații. Să inițiem dialoguri. Nu monologuri.

Spaniolii vorbesc deja pe limba CAN PAIXANO. De 45 de ani, cum ți-am mai spus. Și au dus povestea mai departe cu fiecare turist ce le-a călcat pragul.

Germania, Olanda, Danemarca, Norvegia, Mexicul, Irlanda, Suedia, Belgia sau Canada sunt piețe prietene pentru noi. “Vin spumant CAN PAIXANO” este o sintagmă tradusă deja în multe limbi de circulație internațională.

De acum, de azi, e și în română.

cava_ex_1

Nu închei înainte de a te mai întreba o dată: îți mai amintești când ai băut ultima oară un vin spumant de calitate? I-ai reținut aroma?

Nu e nevoie să-mi răspunzi acum.

Comandă o cava CAN PAIXANO și vorbim după aceea.

Crede-mă, te vei simți special.

În fiecare zi!

Livrăm GRATUIT în București, pentru restul județelor ne puteți contacta la numărul de telefon 0721.299.898 sau pe email, la office@cavafil.ro